Redirectioneaza de la 2% pana la 3,5% din impozitul tau pe venit

Ce inseamna?

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii, persoane fizice, au posibilitatea sa directioneze pana la 2% din impozitul pe venit, catre o entitate nonprofit, infiintata conform ordonantei 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii.

Iar daca ai realizat venituri si/sau din activitati independente (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuala, chirii), poti redirectiona completand datele fundatiei noastre privind destinatia sumei de pana la 3,5% din impozitul anual in sectiunea 6 din Declaratia unica. Persoanele care au inregistrat venituri pe toata perioada anului 2019 si care doresc sa redirectioneze impozitul pe venit datorat pentru toate cele douasprezece luni, trebuie sa completeze si sa depuna la administratiile financiare de care apartin FORMULARUL 230.

Cum ajuti?

Directionand cei 2% – 3,5%, poti:
  • Ajuta copiii din familii aflate in dificultate
  • Ajuta celor bolnavi
  • Ajuta celor cu nevoi speciale
  • Ajuta celor dezavantajaţi social, economic si medical

Pasii pentru a directiona cei 2% - 3,5%?

DESCARCĂ Formularul 230

Se descarca folosind urmatorul link: Descarca Formular 230.

COMPLETEAZĂ Formularul 230

Completarea formularului se face cu datele personale ale contribuabilului urmarind instructiunile de la finalul documentului descarcat.

TRIMITE formularul 230

TRIMITE formularul la Administratia Financiara (ANAF) de care apartii pana la 25 mai 2020, direct sau prin posta cu scrisoare recomandata.
null
Sediul social: Str. Humorului, Nr. 52, 727525 Şcheia, Suceava
Telefon: 0748.010.227 Fax: 0040.330.226.644
Email: info@fundatiaibbhaus.ro
CIF: 41025118, data atribuirii CIF: 11 septembrie 2019
Cont in lei: RO 37 BACX 000 00 0181 094 6001, deschis la Unicredit Ţiriac Bank
Cod SWIFT: BACXROBU, Cod BIC: BACX